La 6 decembrie 2024, un judecător federal a ordonat Administraţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) să facă publice documentele referitoare la autorizaţia de utilizare de urgenţă a vaccinului Covid-19 al Pfizer. Aceste documente fuseseră ascunse de ochii publicului, notează Maryanne Demasi de la The Brownstone Institute.
Bătălia juridică datează din septembrie 2021, când avocatul Aaron Siri a intentat un proces în temeiul Freedom of Information Act (FOIA) în numele organizaţiei Public Health and Medical Professionals for Transparency. Reclamanţii au solicitat acces la vasta cantitate de documente pe care FDA s-a bazat pentru a aproba vaccinul Pfizer.
Iniţial, FDA a propus un calendar de eliberare lent. În noiembrie 2021, agenţia a declarat că va publica doar 500 de pagini pe lună - un ritm care ar fi prelungit procesul de divulgare completă la 75 de ani.
Cu toate acestea, în ianuarie 2022, judecătorul districtual Mark Pittman din Texas a respins propunerea FDA, ordonând agenţiei să accelereze publicarea la 55 000 de pagini pe lună, cu scopul de a finaliza divulgarea tuturor celor 450.000 de pagini până în august 2022.
Pe măsură ce documentele au fost publicate, cercetătorii au început să descopere lacune flagrante care au împiedicat o analiză sistematică a datelor. Aceste lacune au alimentat suspiciunile cu privire la ce altceva ar mai putea ascunde FDA.
Articolul original poate fi citit integral accesând următorul link: FDA a indus în eroare autorităţile cu privire la documentele privind vaccinurile Pfizer
Leave a Comment